Picnic în picioruşele goale

„Cel mai MARE picnic în picioruşele goale” a avut loc sâmbătă, 24 iunie, la Roaba de cultură, a adunat mai mult de 800 de familii cu copii cu vârsta între 6 luni şi 3 ani şi a fost susţinut de Cutaden® Bebe şi Taticool Shop, Aptamil Junior, Momki, Ugrow. Scopul evenimentului a fost acela de a încuraja părinţii să exploreze împreună cu cei mici, să se bucure de vară şi de iarba răcoroasă în picioarele goale şi să petreacă timp de calitate în familie.

De ce în picioruşele goale? Pentru că expunerea la mediul înconjurător este un factor important în antrenarea sistemului imunitar în primii 3 ani de viaţă, iar o imunitate puternică înseamnă un copil rezistent, vesel, dornic să încerce lucruri noi. Atelierele special concepute pentru această grupă de vârstă au pus la încercare atât creativitatea copiilor cât şi curajul părinţilor de a-i lăsa pe cei mici să se bucure fără limite de activităţi: pictură cu picioruşele, grădinărit şi joaca cu mâinile în pământ, joaca împreună cu alţi copii, cântat la instrumente, dans, gimnastică. Toate în picioruşele goale.
Cutaden® Bebe a susţinut atelierul lui Taticool în care tăticii au fost invitaţi să-şi încerce îndemânarea într-un concurs de schimbat scutece, continuând astfel campania de încurajare a tăticilor de a participa la îngrijirea şi creşterea copiilor. Câştigători au fost toţi tăticii implicaţi care au participat, dobândind şi titlul de Taticool. Alte ateliere simpatice pregătite de Taticool au fost: pictat pe faţă… faţa tăticilor, bineînţeles, atelier de coafat tătici şi antrenament cu bebeluşi. La final, extragerea la tombolă adus o mulţime de premii. Evenimentul a fost moderat de Dan Cruceru, blogger @taticool.ro.

Galerie foto

Articole similare