Doamne, multe trăznăi am mai făcut de când sunt părinte! Știți se spune că cei mici fac pozne, nu adulții. Ei, eu cred că și noi, ăștia mari, facem multe, multe prostioare. Mai ales atunci când suntem puși în situații noi, situații grele care ne dau bătăi mari de cap și frisoane reci pe șira spinării.
Iar ipostaza de părinte este unul dintre rolurile alea grele în viață. Mai ales la primul copil, e haosul de pe lume. Și habar n-ai cu ce se mănâncă meseria asta, ești vai de tine. Adică tu ești plin de bune intenții, dar nu te pricepi la practică. Exact ca cei mici care primesc un joc nou dar nu știu să-l joace.
Așa suntem și noi în rolul de părinți. Iar eu, care mi-am propus din prima clipă să fiu un părinte implicat, chiar am făcut multe trăznăi. Păi, nu aveam cum să le știu dinainte, oricâtă teorie am citit.
De exemplu, la începuturi, i-am pus fiică-mii scutecul invers. Ce vouă nu vi s-a întâmplat? Mi-e mi s-a întâmplat. Și nu o dată! Ci de mai multe ori.
Sau îmi lua ore să reușesc să o îmbrac cu acele „body-uri”. Zici că aveam două mâini stângi. Nimic nu-mi ieșea, copilul se bâțâia, nu reușeam să-i bag mânuțele că mi-era frică să nu i le rup și tot așa. Transpirația curgea șiroaie pe la tâmplele mele, de atâta stres. Dar nu m-am lăsat. Acum o îmbrac și când doarme, fără să mă simtă. Ce să-i faci! Practica frecventă duce la perfecționare. Asta-i viața.
Apoi, m-am maimuțărit mult de tot cu ea, încă din primele ei zile de viață. O făceam avion, mă strâmbam la ea, dansam cu ea, multe, multe trăznăi. Ba chiar intram după ea la locul de joacă și săream împreună pe saltele. Și ce-mi mai plăcea. Și acum mă mai dau cu ea în tiribombe, atunci când mă lasă. Da, acum, e domnișoară și spune că o fac de râs față de prieteni. Dar când suntem doar noi noi, ne întoarcem la strâmbăturile noastre.
Una dintre cele mai amuzante întâmplări din perioada ei de bebelușenie a fost… când a căzut pe scări. Da, știu, e șocant! Ne-am speriat foarte tare atunci, dar acum râdem pe rupte, când ne aducem aminte. Asta pentru că totul s-a terminat cu bine până la urmă.
Hai să vă povestesc: Sophia avea vreo 8 luni și începuse să se agațe de toate cele prin casă, ca să meargă. Am un copil precoce, la 9 luni deja mergea singură. 🙂 Și, într-o escapadă dintr-asta de-ale ei, s-a agățat de un mare ghiveci cu flori.
Eu eram la doi pași de ea, urmărind-o. Dintr-o dată, ghiveciul s-a mișcat și a pornit spre Sophia. Eu, panicat, m-am aruncat ca un leu să-mi protejez puiul. Vă jur că așa eram! Sau așa îmi aduc eu acum aminte după cinci ani. Că, în realitate, s-ar putea să fi fost un ogar jigărit, că nu am reușit să salvez situația.
În fine, ghiveciul cădea peste copil, eu săream după ghiveci. Copilul era la marginea unor trepte, pericol mare, situație tensionată!
În nici două secunde, totul a redevenit, însă, static. Ghiveciul s-a oprit din mișcare, noi ne-am oprit și noi. Toți trei (copil, tată, ghiveci) ajunsesem la capătul treptelor, întinși pe jos, unul peste celălalt. Ghiveciul gol, noi cu pământ și în chiloți. Soph era în brațele mele, cu fața, gura, urechile, toate pline de pământ.
Evident urla ca din gură de șarpe. Pe moment, am crezut că de la pământul din gură. Am controlat-o rapid, nu avea nimic rupt. I-am șters repede pământul, i-am scos cât am putut, pe restul l-a înghițit, asta e! Dar tot nu se oprea din plâns.
După alte 30 de secunde, cauza durerii ei a început să mi se arate. Se lovise fie de podea, fie de ghiveci și i-a apărut ditamai cucuiul. Mda! Primul ei cucui!
Asta e! Nu era sânge, nimic spart, deci trece. I l-am presat ușor cu o lingură rece, apoi i-am pus o frunză de salată și am bandajat-o. Sfaturi de la soacră, Dumnezeu să-i dea sănătate! 🙂 Băbisme, băbisme, dar au funcționat.
Și uite așa am ajuns eu să am copil cu varză la cap! Amuzant, nu? Chiar a fost, căci, după ce s-a potolit Sophia din plâns, o priveam împreună cu maică-sa și râdeam cu gura până la urechi. Hai că era simpatică!
Măi tăticilor, voi ați trecut prin astfel de situații amuzante? Sau aveți amintiri faine de când copiii voștri erau bebeluși? Mămicilor, voi aveți poze cu soții voștri implicându-se în creșterea copiilor? Dintr-astea când schimbă scutece, când le fac băiță, când îi distrează sau când se rostogolesc pe scări cu ei? 🙂
Ia dați și o leapșă că sunt/ sunteți tătici implicați altor părinți ca voi! Hai să ne mândrim că suntem cu toții Taticool!
Tocmai oameni ca noi caută cei de la Cutaden Bebe. Au creat Competiția Tăticilor și vor să trimită un tătic implicat și norocos, împreună cu toată familia lui într-o mini vacanță. Valoarea premiului e de 1000 de lei, eu zic că sună bine.
Regulamentul îl găsiți mai jos. Pe scurt:
- Povestește o amintire amuzantă de când copilul tău era bebe, sau pune o poză/video amuzant.
- Postează pe pagina ta de fb și dă leapșa mai departe către 10 tatici din lista ta.
- Nu uita să pui hastag #competitiataticilor #cutadenbebe .
La final, Cutaden Bebe alege în urma unei trageri la sorți câștigătorul. E simplu și fain, un concurs ușor, în care avem ocazia să ne lăudăm lumii întregi că suntem TATICOOL!
Hai, baftă în concurs, mă bazez pe voi că veți participa în număr mare! Să facem cunoscută casta noastră!
IAR TĂTICII ÎNCEPĂTORI, PENTRU A EVITA APARIȚIA FRISOANELOR PE SPINARE SAU ACCIDENTAREA COPILULUI, SUNT INVITAȚI SĂ ACCESEZE BROȘURA CUTADEN BEBE, UN MANUAL CARE ÎI ÎNVAȚĂ CUM SĂ EVITE TRĂZNĂILE ȘI MIILE DE ÎNTREBĂRI DE LA ÎNCEPUT.
Sursa:
- taticool.eu/voi-ati-avut-copii-cu-varza-la-cap/
Acest material reprezintă o postare realizată în cadrul campaniei “ Mămici, tătici şi voinici”. Autorul este responsabil de conţinutul acestui post.