Suntem deja în cel de-al 3-lea an de scuteceală cu juniorul. Avem o ”vechime” de 3 ani + cu schimbat de scutece și la Ioana. Așadar “experiența” ne recomandă ca veterani într-ale treburilor intime de bebeluși. Tot ce pot să spun în acest context este că: e o treabă murdară, but someone gotta do it, right?
Am trecut prin multe etape și multe tipuri de scutece. De asemenea și multe reacții ale pielii celor mici. În unele perioade erau bine, într-altele pielea era iritată și căutam soluții de calmare. În unele cazuri foloseam scutece refolosibile, într-altele (în special noaptea și în călătorii) pe cele de unică folosință. Și cu unele și cu altele am avut accidente, care de care mai am
uzante (sau mai puțin amuzante).
Nu e ușor să vezi cum cămașa ta albă-imaculată s-a pătat pe mânecă pentru că bebelușul tău fericit gângurea și producea unul dintre cele mai mari încărcături de caca pe care le-ai văzut vreodată la un bebeluș, produs care a spart toate barierele scutecului și ale rândurilor de haine pentru a ieși la lumină…. sau … te pregătești de băiță, fetița ta se bucură că tati este azi ”de serviciu” și de atâta bucurie, face un caca mic fix în mâna ta, în drum spre baie… Sau… când vezi fața juniorului atunci când este în procesul de a face un number 2, fața aceea de ”oare ce se întâmplă în corpul meu…ce bine este … vai … dar ce-a fost asta?”
În mod sigur știți exact despre ce vorbesc, nu-i așa?
Este adevărat că schimbatul scutecului, spălatul la funduleț și (eventual) alergatul prin casă după todlerul care nu vrea în ruptul capului să renunțe la nuditate nu sunt printre acțiunile mele preferate din rolul meu de tată…. Și da, se pare că partenera mea are CEVA mai multă experiență cu aceste situații (dirty-job, vă spun) pentru că ea a fost mai mult timp acasă cu cei mici. În rest, ne mai invităm din când în când să purcedem la schimbarea scutecului juniorului, mai cu: hai tu…ba nu, hai tu…iubit-o, te rog, ești invitata mea, și ea: nu, dar insist iubitule… D-astea drăgute, așa, ca de cuplu cu experiență 🙂
Au fost momente când copiii au avut tot felul de probleme cu pielea, în special cu cea din zona scutecului. Acolo, EA a fost cea care s-a ocupat, a mângâiat, a cremuit, a vindecat… pentru că deh, suntem o echipă.
Dacă povestiți și voi pe Facebook o întâmplare amuzantă din perioada bebelușelii, Cutaden Bebe vă premiază cu un voucher de 1.000 LEI pe care îl puteți folosi la o pensiune din România la alegere. Detalii în postarea de mai jos:
Azi avem treaba cu tații – împreuna cu Cutaden Bebe, vă invităm să câștigați un voucher de 1.000 LEI pe care îl puteți folosi la o pensiune din România la alegere. Tot ce aveți de făcut este să postați o poveste amuzantă din perioada bebelușelii (text, video sau foto), să tag-uiți alți 10 tați si sa puneti hashtag-urile #competitiataticilor și #cutadenbebe . Regulament oficial: https://goo.gl/jPwWKb . Succes!!!Răzvan, Dedi, Radu, Razvan, Adrian, Claudiu, Stefan, Taticool, Bogdan, Catalin
Publicată de UrbanKid.ro pe Marţi, 9 mai 2017
Azi avem treaba cu tații – împreuna cu Cutaden Bebe, vă invităm să câștigați un voucher de 1.000 LEI pe care îl puteți folosi la o pensiune din România la alegere. Tot ce aveți de făcut este să postați o poveste amuzantă din perioada bebelușelii (text, video sau foto), să tag-uiți alți 10 tați si sa puneti hashtag-urile #competitiataticilor și #cutadenbebe . Regulament oficial: https://goo.gl/jPwWKb . Succes!!!
Răzvan, Dedi, Radu, Razvan, Adrian, Claudiu, Stefan, Taticool, Bogdan, Catalin
Sursa:
- urbankid.ro/editorial/mihai-dragomirescu/quick-dirty-treaba-murdara-din-viata-de-tata-p-35810
Acest material reprezintă o postare realizată în cadrul campaniei “ Mămici, tătici şi voinici”. Autorul este responsabil de conţinutul acestui post.