Când am adus-o acasă pe Miss O, pentru câteva săptămâni bune m-am gândit serios că ar fi bine ca noi, mamele, să dăm naștere și unui manual de utilizare. În fiecare zi, de mai multe ori pe zi, mai apărea câte o provocare. Evident, fiecare dintre aceste provocări veneau la pachet cu mult plânset neconsolat. Al ei, dar de multe ori era cât pe ce să fie și al meu.
Iar în ziua în care mama mi-a arătat o zonă mai roșie de pe fundulețul copilului și mi-a zis „Asta înseamnă că e opărită”, am vrut să-mi dau demisia. Din fericire, nu era opărită, doar îi era puțin cald și i-a trecut după ce am lăsat-o câteva minute fără scutec, așa că mi-am retras și eu cererea de demisie metaforică.
De atunci și până acum, subiectul „fundulețul bebelușului” revine periodic în discuție. Mergând pe principiul „Cel mai bine știm să creștem copiii altora”, m-am panicat și mi-am făcut un milion de mustrări de conștiință când am aflat de la alte mame că, timp de vreo 5 luni, tratasem cu o totală lipsă de responsabilitate această delicată parte a corpului copilului; se pare că banala cremă de gălbenele este dușmanul fundulețului și al pielii, în general, iar untul de cocos este răspunsul la toate problemele.
Așa că am aruncat crema de gălbenele, am cumpărat unt de cocos bio și m-am apucat de frecat funduleț de zor. După vreo două săptămâni de unsoare din asta cu miros de cocos pe care ba o puneam pe calorifer la topit, ba pe pervaz la întărit și care făcea o grămadă de cocoloașe pe celebrul funduleț, m-am mirat puțin că pielea n-a fost deloc afectată și am revenit, ca o mamă denaturată, la crema de gălbenele. În apărarea mea, pe cutie scrie că e făcută la o mănăstire din România, deci Divinitatea ne ajută :).
De curând, am aflat însă de Cutaden®Bebe și mă bate un gând să schimb crema în curând, adică atunci când o să mă apese conștiința prea tare. Adică acuși-acuși.
Despre Cutaden®Bebe
Cutaden®Bebe de la Antibiotice este o cremă protectoare recomandată atunci când bebe mic are iritaţie de scutec sau prezintă mâncărimi sau înroşire a pielii provocată de diverşi factori: expunere prelungită la soare, intrarea în contact cu diferite substanţe cu potenţial alergizant, diversificarea alimentaţiei sau erupţiile dentare care predispun la scaune dese şi acide.
Cutaden®Bebe ajută la regenerarea tegumentului şi conferă un plus de confort celui mic.
Cutaden®Bebe – crema protectoare este un produs din portofoliul Antibiotice, fiind special formulat pentru a calma şi a proteja zilnic pielea delicată a copilului.
Cutaden®Bebe este varianta special formulată pentru copii a unui produs tradiţional al companiei.
Pe această cale, aș dori să-i mulțumesc bebelușului că, dintre toate provocările bebelușești, pe asta cu iritația de scutec nu mi-a oferit-o. Sunt sigură însă că o să compensăm cu puseul de 9 luni și cu viitorii dinți.
Sursa:
- inesrocks.com/ins/2017/02/28/dintre-toate-provocarile-bebelusesti-pe-cea-cu-iritatia-de-scutec-nu-am-avut-o-p/
Acest material reprezintă o postare realizată în cadrul campaniei “ Mămici, tătici şi voinici”. Autorul este responsabil de conţinutul acestui post.