Viaţa mea şi a soţului meu va mai fi la fel?

Răspunsul psihologului nostru

Venirea unui copil în familie presupune adaptarea celor 3 membri la viaţa împreună. Este foarte important cum părinţii armonizează noile activităţi parentale cu vechile activităţi de cuplu. În situaţia în care există posibilitatea apelării la alte persoane de îngrijire (bunici, bone), partenerii de cuplu pot avea câteva ore pe săptămâna doar pentru ei (ştiind că bebeluşul este pe mâini bune). Apoi copilul poate fi scos în diverse medii (în oraş, la magazine) permiţând respectarea unui program social al adulţilor (în anumite limite legate de orele de masă şi somn).
Se recomandă calea de mijloc: atât renunţarea la orice activitate în afară celei de părinte, cât şi minimalizarea acesteia şi privarea copilului de prezenţa părintelui pot avea consecinţe dezastruoase. În prima situaţie părintele se vede redus, dintr-o dată, la un singur rol (de mama/tată), dispărând celelalte care îl defineau şi îi aduceau satisfacţie (partener de cuplu, prieten, femeie sau bărbat, sora/frate, etc…) Este adevărat că ponderea acestora va fi mai mică, în comparaţie cu cea de părinte, dar este necesară distribuirea sarcinilor de îngrijire şi implicarea altor persoane de suport tocmai pentru obţinerea timpului personal pe care mama/ tata să îl folosească pentru propriul echilibru.
În a doua situaţie proaspătul părinte găseşte prea puţin timp pentru copil, fiindu-i foarte greu să renunţe la programul dinaintea naşterii bebeluşului. Are nevoie de stabilirea legăturii cu acesta prin timp petrecut împreună.

Articole similare