Răspunsul psihologului nostru
Apariţia unui bebeluş într-o familie în care există deja un copil este o situaţie sensibilă. În funcţie de vârsta celui mai mare, pot fi situaţii mai uşor sau mai greu de gestionat. Este foarte important cum pregătesc părinţii primul copil pentru acceptarea celui de-al doilea. Dacă a fost implicat de la început în evoluţia sarcinii (a vorbit cu fratele din burtică, a fost admirat şi lăudat că are misiunea deosebită de a fi “ fratele mai mare”, a participat la amenajarea camerei bebeluşului, s-a aflat în situaţia de a relaţiona cu alţi bebeluşi din jur), atunci există şanse mari să treacă mai uşor peste “complexul fratelui mai mare”. Este foarte important ca părinţii să păstreze intervale de timp special pentru relaţionarea cu fratele mai mare (timp doar pentru el). Cele 10 minute de joacă cu mama, povestea citită de tată la culcare îl asigură de menţinerea relaţiei speciale pe care o are cu aceştia şi de faptul că părinţii îi oferă în continuare atenţie. În plus, implicarea în activităţi de îngrijire a bebeluşului (aducerea scutecelor, a biberonului), jocul cu acesta contribuie la o mai uşoară acceptare şi consolidare a relaţiei. Nu trebuie să uităm de temperamentul fratelui mai mare: unii copii pot rămâne agăţaţi de adulţi (nu stau singuri, se comportă că fiind de o vârstă mai mică, solicită ajutor exact în momentul când părintele este ocupat cu cel mic, plâng foarte mult) din frica de a nu pierde atenţia acestora; alţii încearcă să saboteze bebeluşul (dau vina pe el pentru diverse pozne, îi ascund lucrurile preferate, îşi enervează părinţii făcând lucruri nepotrivite); altă categorie de copii se pot izola şi îşi găsesc refugiu în afara familiei (grup de prieteni-uneori nepotriviţi, jocuri pe calculator). Este important că părinţii să fie atenţi la comportamentul fiului mai mare şi să menţină dialogul sincer cu acesta, iar dacă au nevoie de ajutor să apeleze la specialişti (medici de familie, psihologi, psihiatri).
